Vrem sa va facem pofta!

Veniti si descoperiti mai mult decat vedeti! Practic stiti unde suntem!

Published in: on 08/05/2009 at 20:16  Comments (2)  

Eu sunt clientul

 

Azi nu vă vorbesc despre mâncare, cu toate că aşa ar fi normal, ci vă vorbesc despre politica restaurantului. De ce mănânc eu de şapte ani în locul ăsta? E simplu, pentru că s-a creat o atmosferă plăcută încă de la început. Pentru că nu oricine e bine venit. Dacă ai ochii roşii de băutură şi eşti pus pe scandal, poţi la fel de bine să pleci acasă, nu vei fi primit. Pentru că, aşa cum e normal, restaurantul îşi rezervă dreptul de-aş selecta clienţii. Cred că e singurul loc din Piteşti unde n-am avut parte de scandaluri.

În curând voi fi la Zahana

Published in: on 14/04/2009 at 13:11  Comments (1)  

Să mai mâncăm puţin

img_9039

 

img_9055

 

img_9074

 

Ţinând cont că e duminică şi e cald afară, poate n-ar trebui să ne îmbuibăm. Aşa că puţină salată de pui cu maioneză e tocmai ceea ce ne trebuie. Eu nu suport lămâia, dar fie, de data asta o accept.

 

 

Aştept să se deschidă terasa. Şi să nu uit, mâine la Zahana am un oaspete. Voi povesti la momentul potrivit.

Published in: on 05/04/2009 at 14:04  Comments (2)  
Tags: , ,

Vă invit la masă

Azi am pornit pe jos – ştiu, Max va spune: „asta e în stare să meargă şi până la gunoi cu maşina, ce s-o văita atât?” Dar am avut un scop al meu. Poze, nene, poze, pentru că poporul nu se hrăneşte din cuvinte, ci cu poze. Să vadă omul unde îl duc.

Dar până atunci staţi să vă spun (De aveţi impresia că scriu în versuri, vi se pare. Dar oricum, de la Boccacio şi Ştefania Cosovei mi se trage. :D ). De-a lungul timpului, tăcuţi, s-au perindat şi bloggeri pe aici. Să îi numesc (acum nu ţineţi şi voi cont de meserii): Victor Ciutacu (fără soaţă, că mi s-a luat de când mă ameniţă Mana că vine); Chinezul (cu soaţă cu tot, aşa îi stă bine ;) ) şi Inconstantin, un domn cu adevărat. Şi de venit, or mai veni, dar tot eu mă duc mai repede la ei. Desigur, cum era să-l uit eu tocmai pe Bogdan şi întreg Tritonicul – iertare, zău! La loc de cinste, într-un colţ, stă poza lui Dobrin. Dar o să v-o arăt eu cu altă ocazie (am ratat un vers?).

1

 

2

Grădina suspendată e preferata mea. De aceea am decis ca azi într-acolo să vă îndrept privirea.

6

De cum intraţi, meniul vă aşteaptă. Da, o să vi-l arăt tot cu timpul, dar se mai schimbă, dovada la final.

3

Nu, nu am renunţat la cafea, dar Iulian s-a încăpăţânat să mă-ndulcească :D (Par eu acră?)

4

Priveliştea, desigur, face toţi banii. Să vedeţi vara pe terasă, când vaporul se dezbracă şi cârma e gata de plecare. Numai că ancora e aruncată. De atâta timp şade în apă că o fi ruginit.

5

Aici, desigur, se află cel mai nou fel de mâncare: chiftele de somon în sos de smântână, de astăzi îl puteţi servi. Şi nu, încă n-a apărut şi în menu, dar va sosi.

 

Ei, v-am făcut poftă? Sau tot o daţi cu postul înainte? Avem şi de post, nu vă speriaţi, doar cereţi.

Acuma v-am lăsat, dar mai revin şi mâine să vă fac cunoştinţă cu câţiva ospătari (acum să nu mă spuneţi, dar sunt printre preferaţii mei ;) )

Mâncare de post

2009_03051an0003

Azi nu sunt în stare să vă duc în ispită. Mai e şi vineri. Poftiţi la masă. Zahanaua vă aşteaptă.

Published in: on 27/03/2009 at 14:26  Comments (1)  
Tags: , , ,

La Zahana…

Restaurant Zahana vã întâmpinã cu savuroasele mâncãruri traditionale românesti, precum si cu delicioasele specialitãti internationale preparate de iscusitii nostri bucãtari.

Published in: on 19/03/2009 at 20:11  Comments (1)  

Bine v-am gasit!!!

Prima postare: e greu dar un pas mic la inceput duce la realizari mari! Si incepem cu primele impresii pe care le gasim pe net referitoare la noi!

Stăteam, gânditoare, în Zahana – adică restaurantul de lângă casă – cu Gogol şi ale lui „Suflete moarte” în mâna dreaptă, iar în stânga, ca prin minune, ţineam cafeaua. Studiam, cu interes, traducătorii acestei cărţi, numai unul şi unul, dar o să-l amintesc doar pe Arghezi că tare drag mi-a fost şi-mi este. Acolo, citind, l-am întâlnit pe Lexus, care m-a înnebunit cu prietena lui care l-a părăsit. Adică mi-a făcut capul calendar că am şi uitat ce citeam când a plecat.

Noah, se mai întâmplă. Mi-am reluat lectura. Când am ajuns la volumul II, m-am oprit. De ce? Pentru că s-a terminat cafeaua şi apoi, patronul a decis că trebuie să îmi bubuie creierul deja ameţit. Şi uite aşa am ajuns să vorbim despre oamenii ăia de luni :D Domnul Max, în mărinimia lui, mi-a mărturisit că de la chestia aia cu gheişa (adică cartea), a ajuns la romane poliţiste. Eu, normal, m-am grăbit să-i recomand. „Frate, vrei să citeşti poliţiste mişto?” Desigur, aşteaptă să scot eu „Indicii anatomice” :D Nu, nu i-am spus asta, dar i-am vorbit despre colecţia crime-scene de la Tritonic. Asta pentru că ultimele două poliţiste pe care le-am citit au fost din seria respectivă, adică: „Zâmbet ucigaş” şi „Dansul morţii”. Recunosc spăşit că am început cu zâmbetul pentru că mi-a plăcut titlu, ce firfizoană sunt. Dar de plăcut, mi-a plăcut mai mult „Dansul morţii”, pentru că e mult mai bine documentată. Personajele trăiesc prin intermediul dramelor personale şi răsturnările de situaţie sunt la fiecare pas. Recunosc că n-am avut nici cea mai mică bănuială până la sfârşit, iar asta mi-a dat motive de frustrare.

Ei bine, de parcă lucrurile nu erau şi aşa destul de rele. De parcă lectura mea în faţa cafelei nu a fost întreruptă de prea multe ori, Max se gândeşte că si piciul său ar avea nevoie de ceva iniţieri în lectură. Na, ca orice puşti, nu vrea să citească. Aşa că ce să-i faci? Mi-am adus aminte de „Elantris” şi am început să-i vorbesc puştiului despre Inchiziţie. Vă explic imediat şi de ce. M-am gândit eu că dacă ar şti cât de cât despre Inchiziţie, despre religia ca metodă de tortură, ar putea citi mult mai uşor cartea cu pricina, ţinând cont că şi acolo se vorbeşte despre un fel de Inchiziţie, doar că se numeşte altfel. Dar partea cea mai frumoasă a cărţii, desigur, ţine de Elantris, oraşul ce odinioară se remarca prin magie, prin frumuseţe, iar acum aducea doar moarte, durere, suferinţă. Personajele cărţii sunt foarte bine schiţate, începând cu o prinţesă din cale afară de căpoasă, un rege ce face parte dintr-un cult religios secret şi un prinţ ce încearcă să-i facă pe ceilalţi să uite de durere prin muncă. Este o carte plină de învăţăminte, lucruri frumoase, o altă magie, specială, minunată. Ei, voi ce ziceţi?

http://oanastoicamujea1.wordpress.com/2009/03/19/carti-in-tocanita/

Published in: on 19/03/2009 at 20:02  Comments (1)  
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.